Investeste in terenuri agricole

Agriculture Properties
Icon
4 min
Post Main Image

De ce investiția în terenuri agricole rămâne una sigură

De când lumea și pământul, terenul a fost valoros. Poate nu degeaba s-au dus și se duc războaie pentru pământ… Cu un potențial enorm, prețul terenului crește pe zi ce trece, iar asta confirmă că investiția în teren rămâne una sigură, indiferent de vremuri. Potrivit Eurostat, prețul mediu al terenului arabil în România a depășit prețul de 7.000 de euro per hectar, o creștere destul de mare dacă ținem cont de faptul că, în 2016, prețul unui hectar era de aproximativ 1.600 de euro.

Terenurile Țărilor de Jos rămân cele mai scumpe

Potrivit datelor Eurostat, cele mai mari prețuri în rândul statelor membre UE, la terenul arabil, s-au înregistrat în Țările de Jos, cu o medie de 69.632 de euro pentru un hectar în 2019. La polul opus, cel mai mic preț s-a înregistrat în Croația, prețul unui hectar de teren arabil fiind, în medie, 3.440 de euro în anul 2020. De altfel, prețul terenurilor în Țările de Jos a rămas la fel de mare ca și în anii trecuți. La nivel regional, conform datelor disponibile, cel mai mare preţ pentru un hectar de teren arabil se înregistra în regiunea Insulele Canare din Spania (cu o medie de 120.477 de euro pe hectar în 2020), iar cele mai mici preţuri în regiunea sud-vest (Yugozapaden) din Bulgaria (cu o medie de 2.051 de euro pentru un hectar).

Cât costă terenul în București-Ilfov

Cele mai mari preţuri la terenuri arabile în România sunt în regiunea Bucureşti-Ilfov (11.615 euro pentru un hectar), iar cele mai mici în regiunea Nord-Vest (6.261 de euro pentru un hectar). Potențialul de creștere este încă mare, consultanții din domeniul imobiliar estimând că prețul unui hectar de teren arabil va crește până la 10.000 de euro. Creșterea prețului ar fi condiționată de investițiile în infrastructură și nu numai. De pildă, Eurostat subliniază că preţul terenului arabil depinde de mai mulţi factori precum legislaţia naţională, clima, apropierea de reţelele de transport, calitatea solului, sistemele de irigaţii, precum şi de forţele de piaţă ce ţin de cerere şi ofertă. În toate regiunile Uniunii Europene, terenul arabil este mai scump decât pajiştile. De asemenea, terenul arabil irigabil este mai scump decât terenul non-irigabil în aproape toate regiunile.

Unde s-au vândut cele mai scumpe terenuri

Potrivit datelor MADR, anul trecut, printre cele mai scumpe terenuri au fost vândute în județele Dolj și Timiș. În județul Dolj, cel mai scump teren s-a vândut cu 7.655 de euro hectarul, un alt teren fiind tranzacționat cu 5.500 de euro hectarul. În Timiș, s-au raportat două tranzacții la prețul de 34.000 de lei hectarul, adică aproape 7.000 de euro, cele două terenuri având 45 de hectare. Prețuri mari s-au înregistrat și în județul Teleorman, unde hectarul de teren arabil costă, în medie, aproximativ 6.100 de euro. Anul trecut, în Teleorman au fost tranzacționate trei terenuri cu prețuri între 5.000 și 7.000 de euro per hectar.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), până la jumătatea lunii decembrie a anului trecut au fost vândute șapte mari terenuri, cu suprafață totală de 287 de hectare, ce au avut o valoare de 7,6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro).

Investitorii instituționali pariază tot mai mult pe terenurile agricole / Terenul agricol, randament mai bun decât aurul în ultimii 20 de ani

Agricultura nu este în general cunoscută ca fiind o profesie profitabilă. Cu toate acestea, terenurile agricole sunt căutate ca un depozit de bogăție în vremuri grele, transmite Financial Times.

Investițiile au crescut brusc după criza financiară și de când a lovit pandemia. Managerii de active o văd ca pe o acoperire împotriva inflației care diversifică un portofoliu și produce randamente constante. Dar reputația terenului agricol ca refugiu sigur ar putea fi contestată de un climat în schimbare.

Terenurile agricole sunt deocamdată o clasă de active de nișă. În SUA, acestea reprezintă cel mult 3% din totalul deținerilor investitorilor instituționali. Totuși, se înregistrează o creștere rapidă: valoarea deținerilor de terenuri agricole din SUA ale grupurilor de investiții s-a dublat, ajungând la 16,6 miliarde de dolari în cei trei ani până în 2023.

Împreună cu cele din Australia și Brazilia, valorile terenurilor agricole din SUA au înregistrat performanțe superioare în ultima perioadă, potrivit Savills. Câștigurile la nivel global sunt în medie de aproximativ 10% pe an.

Valoarea terenurilor agricole din SUA este legată în mare măsură de prețurile materiilor prime, potrivit Knight Frank. Pe alte piețe, intră în joc factori diferiți. În Marea Britanie, de exemplu, normele fiscale și regimul de subvenții sunt importante. Loturile mari de terenuri intră rar pe piață. O tranzacție de asociere în participațiune de 260 de milioane de lire sterline, care a avut loc în martie, a fost o raritate. Tranzacția, care a implicat 8.500 de hectare de teren, a reprezentat prima investiție în terenuri agricole pentru Royal London Asset Management. În ceea ce privește viitorul acestor active, managerul fondului susține că o mai mare utilizare a tehnicilor „regenerative” poate reduce impactul agriculturii asupra mediului. Unele tehnici îmbunătățesc atât fertilitatea solului, cât și capacitatea acestuia de a sechestra carbonul.

Pentru a susține populația în creștere și nevoile energetice (multe terenuri sunt reîmpădurite sau acoperite cu panouri solare), conform unor estimări, terenurile agricole vor trebui să își mărească producția cu 50% până în 2050.

La prima vedere, o productivitate crescută ar trebui să se traducă prin creșterea valorii terenurilor. Dar acest lucru nu este sigur. Economistul american Robert Shiller, care a câștigat Premiul Nobel în 2013 pentru activitatea sa privind prețurile activelor, a susținut că inovațiile, cum ar fi carnea produsă în laborator din celule stem, ar putea duce la scăderea prețurilor terenurilor în următorul secol. Există precedente. Atât în SUA, cât și în Regatul Unit, valoarea terenurilor agricole a scăzut cu un sfert în anii 1980.

Din ce în ce mai mult, investitorii vor trebui să țină cont de schimbările climatice. Inundațiile, secetele și temperaturile mai ridicate ar putea face ca unele terenuri să devină improprii pentru agricultură, deschizând în același timp noi oportunități în alte părți. Regiunea viticolă din Marea Britanie, care se dezvoltă rapid, este un exemplu în acest sens.

Achiziționarea unui teren agricol poate fi soluția potrivită pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile. Înainte de a concepe planul de business sunt câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere pentru a putea identifica și utiliza cu succes un teren agricol adecvat necesităților. Achiziționarea unui teren agricol implică pași și cerințe specifice, care pot varia în funcție de regiune și de nevoile tale. Tranzacția poate fi realizată rapid cu ajutor de specialitate. Serviciile financiare pentru micii întreprinzători pot fi ideale pentru dezvoltarea potențialului social și economic.

Îți oferim în cadrul acestui material informațiile de care ai nevoie pentru achiziționarea unui teren agricol pentru a fi pregătit înainte de a face pasul spre o nouă etapă a vieții.

Evaluarea necesităților și a bugetului

Evaluarea necesităților și a bugetului sunt primii pași în procesul de achiziționare a unui teren agricol. Înainte de a te hotărî să cumperi un teren, trebuie să identifici clar de ce anume ai nevoie pentru acesta. Aici putem include dorința de a dezvolta culturi profitabile, de a crește animale sau de a realiza un proiect de agroturism. Necesitățile tale vor determina tipul de teren pe care trebuie să îl cauți, dimensiunea acestuia, calitatea solului, accesul la apă și la alte resurse.

Evaluarea investiției capătă în contextul actual un aspect crucial. Trebuie să știi dacă investiția în terenul agricol este rentabilă pe termen lung. Acest lucru poate fi realizat prin calcularea veniturilor potențiale pe baza planurilor tale de utilizare a terenului și compararea acestora cu costurile totale. De aceea, este important să fii realist în estimarea veniturilor și să ai în vedere potențialele riscuri și obstacole care pot apărea în calea investiției. La proiecția bugetului pentru achiziționarea unui teren agricol este important prețul terenului, dar și costurile legate de evaluarea solului, verificarea documentelor, taxele legale și alte cheltuieli asociate.

Există soluții de finanțare pentru agricultură ce îți pot veni în ajutor. Creditul mixt pentru capital de lucru și investiții în agricultură se adresează celor care dețin o afacere și care doresc să investească în terenuri și grajduri/saivane. Chiar și în aceste condiții, tot trebuie să faci o analiză realistă a pieței pentru terenurile agricole. Acest lucru implică studierea trendurilor actuale de preț, identificarea zonelor cu potențial de creștere și înțelegerea factorilor care pot influența valoarea terenului în viitor. Această analiză te va ajuta să iei decizii informate și să eviți posibilele capcane, în condițiile în care valoarea terenurilor agricole diferă de la o regiune la alta, iar diferențele pot fi considerabile.

Cum să identifici și să selectezi cel mai bun teren agricol

Înainte de a achiziționa terenul, trebuie să realizezi o evaluare corectă a acestuia. Acest lucru poate include verificarea calității solului, inspecția terenului pentru eventuale probleme sau restricții legale, cum ar fi zone protejate sau utilități existente.

Când ai o imagine clară a ceea ce urmează să se întâmple pe terenul agricol pe care vrei să îl achiziționezi, iată la ce anume trebuie să te mai gândești:

  • evaluarea tipului de sol;
  • topografia;
  • apa și resursele naturale;
  • proximitatea piețelor de desfacere.

De asemenea, calitatea solului trebuie analizată în detaliu, deoarece compoziția sa, nivelul de eroziune sau degradare pot influența în mod semnificativ productivitatea culturilor.Când vorbim de înființarea unor culturi pe terenul agricol, este necesar să analizezi ce culturi sunt potrivite pentru condițiile oferite de teren și să iei în considerare posibilitățile de diversificare a producției. Echipamentele necesare pentru munca pe un teren agricol sunt parte importantă în dezvoltarea afacerii. Indiferent de nivelul de poziționare pe piață, trebuie să știi că ai opțiuni pentru folosirea eficientă a echipamentelor de lucru, leasing sau credite pentru utilaje agricole.Când ai în vedere transformarea terenului agricol în spațiu pentru creșterea animalelor și în aceste condiții calitatea solului și accesul la sursele de apă își pun amprenta asupra succesului afacerii.Pentru un proiect de agroturism, lucrurile pot deveni ceva mai complicate la achiziția unui teren agricol. Sunt astfel de proprietăți pe care există interdicții legate de construcții sau intervenții, despre care este bine să ai idee înainte de semnarea actelor.

Acte necesare la achiziționarea unui teren agricol

Pentru achiziționarea unui teren agricol pe persoană fizică sunt necesare câteva documente din partea ta și a actualului proprietar, după cum urmează:

  • acte de identitate – vânzător și cumpărător;
  • certificatele de căsătorie, numai unde este cazul;
  • procură de reprezentare – dacă este cazul;
  • acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul tranzacției – contract vânzare, contract de donație, proces-verbal de predare-primire, dovada de achitare integrală a prețului, sentință/decizie civilă definitivă și irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moștenitor etc.;
  • documentație cadastrală a bunului imobil  – fișa bunului imobil și planul de amplasament, respectiv planul releveu și încheierea de intabulare în cartea funciară;
  • certificat fiscal pe numele proprietarului de la Direcția de impozite și taxe locale. Potrivit acestui document proprietarul trebuie să fie la zi cu plățile;
  • certificat de urbanism – pentru a demonstra poziționarea;
  • adeverință de la primăria locală privind darea sau nu a terenului în arendă;
  • ultima factură și chitanță privind plata la zi a utilităților aferente terenului – dacă este cazul.

Ințelegerea legilor și a reglementărilor

Legea fondului funciar reglementează tranzacționarea, schimbul și închirierea terenurilor agricole, precum și drepturile și obligațiile proprietarilor. Reglementările specifice la nivel local pot varia în funcție de localizarea geografică.Pot exista planuri de zonare și regulamente de construcție specifice în zona în care dorești achiziționarea terenului agricol.

De asemenea, pot exista restricții privind utilizarea terenului, cum ar fi cele legate de construcții sau culturi specifice. Iată motive suficiente pentru a verifica toate aceste aspecte înainte, tocmai pentru a evita potențiale neconformități sau probleme.Taxele și impozitele locale sunt diferite de la o regiune la alta, iar în unele zone poți beneficia de unele facilități la achiziționarea unui teren agricol, ceea ce poate fi un ajutor deosebit ce nu merită trecut cu vederea.

Consultanță profesionalăConsultanța profesională joacă un rol crucial în procesul de achiziție a unui teren agricol, oferindu-ți expertiză și experiență în domeniu. Un consultant profesionist poate fi o resursă valoroasă, ajutându-te să eviți potențialele capcane și să gestionezi aspectele legale și financiare într-un mod eficient.De aceea, alegerea unui consultant profesionist este o opțiune importantă. Serviciile oferite de acesta variază, pot include evaluarea terenului, negocierea prețului, asigurarea îndeplinirii tuturor cerințelor legale și obținerea finanțării necesare. Un consultant bun va fi capabil să-ți ofere o gamă completă de servicii și să te ghideze în fiecare etapă a procesului de achiziție.Ne poți alege pe noi, cei de la Vitas România pentru a construi o relație durabilă, bazată pe acțiune, înțelegere, simplitate pentru ca planurile tale să capete contur, iar afacerea să prospere.

Achiziționarea unui teren agricol poate fi o misiune complicată dacă nu ai criterii clare legate de activitățile pe care intenționezi să le desfășori. Deși în ultimii ani interesul pentru achiziția de terenuri agricole a crescut, lucrurile sunt destul de complicate, mai ales când afacerea la care visezi este la început de drum. Pentru protecție și siguranță poți opta la sprijinul profesioniștilor. Pentru transformarea ideilor în realitate, planificarea și organizarea, seriozitatea și ambiția sunt elemente esențiale..

Webflow IconBadge Text